Destin furat

Stau singur, și îmi place S-ascult cum plânge Cerul, Căci, tunetului amplu, I-am dus, în taină, dorul. Ca ropotul de clipe Din Timpul nesătul, Un freamăt umple totul, Puțin, dar nu destul. Tăcerea-i alungată, Iar freamătul din flori, E-o odă închinată, Celui de Sus, sau nori. În umbre cizelate, Cu dulcea-i răsuflare, Se-așterne înserarea, Peste-un crâmpei de soare. Stau singur după ploaie, Pe un pământ curat, Ce a sorbit, pe fugă, Stropi mici… destin furat.