Poezii și povestiri scrise de-a lungul câtorva decenii. Cărțile se pot citi aici, în întregime, și se pot descărca pentru lectură offline.
Pe un drum de care,
Grăbită de soare,
Turma de mioare
A-ntâlnit o floare.
Nimenea nu știe,
Cum a fost să fie,
Ca o floare vie
Turma-n loc s-o ție.
Turma o privește,
Foamea o lovește,
Baciul o grăbește...
Dar ea n-o strivește.
Setea o sugrumă,
Arșița-o scurmă,
Câini-o-mping din urmă...
E o biată turmă.
Turma se pornește,
Floarea ocolește,
Pentru că trăiește...
Și că o iubește.
A trecut o turmă
Și-a rămas în urmă
O floare sublimă...
Călcată de cizmă.
Scena ne-au croit-o alțiiși din codrii și din cruci.Pe fundal de vieți pierdute,ai Golgote ca să urci.Scena vieții
Cel dintâi volum, păstrat în arhivă ca document unic, sub titlul „Satul și orașul”. Suferință și frumusețe deopotrivă: scena vieții, casa neputinței, moartea bradului, testament în simplitate.
Te roagă Părinte-n chilii vechi-uitate,Și pentru o boare de vânt-libertate.Te roagă Părinte
Poezii cu accent religios și social. Poezia care dă titlul volumului e o rugăciune scrisă în monorimă — toate versurile strofei se termină la fel. Bătrânii lăsați singuri la sat, turma care ocolește floarea din drum.
Ne-am născut cu moartea ascunsă în noi.O negăm cu vorbe, dar suntem tot goi.Incertitudini
Cele mai amare dintre toate. Fabule în care Boul și Vaca se ceartă în grai de sat pentru un staul ars, alături de meditații cu umor negru despre ce ne așteaptă pe toți.
Când am tăcut, nu ne-am gândit,Că va veni o vreme,Când vom plăti și pentru ea:Tăcerea care geme.Tăcerea patrie
Liric și interiorizat: clipa care trece, ultima frunză, iubirea nebună, credința bătrână. Cel mai puțin satiric dintre volume.
Își pierduse vrereaÎn destin tocit,Căci crescuse-n țaraCu un imn bocit.Țara cu imn bocit
Poezii satirice și lirice, aproape toate în catrene cu rimă. Fabule în care legumele din grădină se ceartă ca oamenii, alegorii în care Dreptul cerșește la marginea drumului, tablouri de sat și de toamnă.
Un Lup, mai singuraticDecât un brad uscat,Lupul singuratic
Poezii mai grave decât cele din volumele satirice. Codrul care dispare tăiat, bătrânii rămași singuri la sat, lupul rănit care nu mai poate urca înapoi la izvor.
Limpezi, ochii de copiiMă privesc dintre ruine:—Noi aicea ne-am născut?Tac, și nu mă simt prea bine.Copii cu ochii limpezi
Viața ca ea e — dimineți cu cocoși, orașul obosit, copii cu ochii limpezi, și constatarea amară că totu-i de furat.
Plouă, plouă, plouă…Plouă-a nebunie.Plouă-n lacrimi crude.Plouă-n veșnicie.Ploaia foamei
Satul, întreg: ploaia foamei, noaptea de toamnă, frații de sânge, panica, bruma de trăire. Volumul cel mai apropiat de lumea din care vine autorul.
Eu pliveam grădina,El privea pe vale,Și-ntr-o mârâială,Fredona cu jale:Mârâieli
Mârâieli, cum le spune autorul: repetări, uscături, ceva moare, lacrimi diurne. Ton scurt și tăios.
În jocul LuminiiDoar umbra dansează.Cătușe și lanțuri,Idei tot „scurtează”.În jocul Luminii
Două sute de poezii despre rostul lucrurilor: flăcările pasiunii, umbre de lumină, înserarea timpului, o speranță.
Pășește-un lup sur, singuratic,Pe care foamea îl „răsfăță”.Adevărul simplu
Reflexiv, fără ocolișuri: mintea, teatrul, lespezi de întuneric, drepturi la nimic, un boboc de floare.
În umbra întristării,Și ziua „cade” strâmb.Munți de speranțe-n „poate”,Se-nalță cât un dâmb.În umbra întristării
Corbi și „corbi”, proștii care-și țipă ignoranța, frumuseți răpite, clopotele care bat des. Satiră și tandrețe alternând.
Ce-i cu tine, țara mea?De ce nu-ți ierți „sărmanii”?Ce-i cu tine, țară „scumpă”?
Cel mai politic dintre volume: experiența scării sociale, avantajele nemâncaților, oare cine e nebunul, un pui de om.
Când „moare”-un pom, îl tai și totulÎți pare un „normal” firesc,Dar de mai are-o creangă verde,Greșești cumva?… Frunze „trăiesc”.Om și pom
Fabule și ironii: ca la noi la dobitoace, viață muuu-gită, bariera vițeilor, foamea peticită.
O biserică micuță,Cu un clopot, „drum” spre El,Se „ascunde”, de teroareaUnora, cu El, la fel.Și totuși… există
Îngeri întristați, depresi-onații noștri, câini cu ochii goi, suflet călător — și totuși, viață.
Ca un fluviu ce, în mare,Se aruncă-ncrezător,Neamul, cu strămoși-izvoare,Revărsat e în popor.Vatra vremurilor viitoare
Poeziile de familie, din cartea scrisă împreună cu Liviu-Octavian Rogoz. Aici scrie bunicul, nu poetul satiric: versuri pentru Alex, pentru Vlăduț, pentru Maria, pentru părinți și pentru cei dinaintea lor.
Cu privirea „rătăcită”,Peste un frumos ce piere,Încerc să-nțeleg „teroarea”„Căilor înspre Tăcere”.Căile înspre „Tăcere”
Ce rămâne după ce cuvintele se termină: căile înspre tăcere, orizonturi, într-o altă lume, în haosul trăirii.
Măicuța mea cu ochii de luminăCe ai văzut în om doar ce-i senin,Măicuța mea
Volum alcătuit din arhiva de lucru, nu din cele numerotate de autor. O parte dintre poezii apar și în alte volume; restul, aproape nouăzeci, se găsesc doar aici.
Volum de versuri.
Volum de versuri.
Ce poate fi orice, oricând, fără a fi și a rămâne ceva?Pasomii
Culegerea de povestiri science-fiction, în ordinea stabilită de autor. Civilizații post-umane care nu-și mai înțeleg strămoșii, un asteroid care refuză cauzalitatea, o rază de soare cumpărată cadou pe o Terră fără cer. Întrebarea care revine în toate: ce rămâne din om după om.
Roman science-fiction.
Volum de proză scurtă science-fiction.
Cărțile sunt gratuite și rămân gratuite. Dacă îți face plăcere ce citești, poți lăsa un semn de apreciere — dar nu e nevoie de el ca să citești.
Fă cinste cu o cafea