Mândrie canină

-Mi-am rupt de la gură, Ca să las la alții, Iar drept mulțumire, Își arată colții.

-Asta e, măi Jimmy… Și eu am făcut-o. Cred, că-n coadă, lumea, Sincer a durut-o. -Tu glumești dar javra De cățea divină, M-a băgat în seamă, Doar cu burta plină. -Să-nțeleg, c-acuma, Se ”umflă” la alții? Asta este bârfa, Pe la coada bălții. -Nu e ea, ci sor-sa; Ea-i cu unu-n sat. Doarme, istovită, Unde prinde-un pat. -Le cam zici cu ”cântec”; Ești gelos pe ea? -Ai noroc, că omul, Mai poate și bea. -Chiar crezi că-n pahare, Uitarea se toarnă? Tu nu uzi cu lacrimi, Fața de la pernă. -șansa mea, atuncea, Că mi-e goală cușca, Și nu dau parale, Să m-alin cu dușca? -Tu, de azi, pe mâine, Poți iubi din nou. Omul se comportă… Iar jignesc un bou. -Deci, să-i dau cu tifla, Ca bieții sărmani, Nu să-mi ”strofoc” mintea, Cum s-o-”ntorc”, cu bani? -Dacă vrei, cu ”osul”, O mai ți oleacă; Îți mai dau vre-o două, Până o să-ți treacă. A rămas pe gânduri, Câte mai avea, Și, cu-o mutră bleagă, Ca om, mă privea:

-S-o accept ”uzată”, Și cu gura rea? Nu-s ca voi, ce naiba… Am mândria mea.