Pacea veșnicelor locuri

Cu o perspectivă amplă, Tânăr, am pornit la drum, Și am învățat, că-n viață, După foc rămâne scrum. Vântul Timpului îl ”smulge”, Gol lăsând în locul lui; Doar uitarea-l umple-n mila Celui ce-a murit în cui. Anii trec și simți osânda Trupului împovărat, Ce-n pofida libertății, A trăit încarcerat. Legi impuse, ce Natura, O sfidau neobrăzat, Au făcut, totul să curgă, Pe un șleau improvizat. Cu răbdarea șlefuită, De privit și acceptat, Am văzut târziu lumina Soarelui, la ”scăpătat”. Pacea veșnicelor locuri Și-a pierdut sensul de cult, Dar îmi spune-acum, cam tristă, Că, sigur, puteam mai mult…