Proverbe rătăcite…
-pentru rătăciți
Ziua fură, noaptea toacă, Cu râtul vârât în troacă, Și de bați obrazul prost, Te înjură, plini de ”rost”, Căci la gură sunt chiar ași, Și te-obligă să faci pași, Că-s băgați ca musca-n lapte, Ca să nu mai zic de fapte. Ciorba lor de te privește, Vezi ciolanu-n ea cum crește Și-i auzi cum demni se jură, Că nu-i rața prinsă-n gură, Și că porcul din coteț, Rătăcit e, nătăfleț, Iar de scoți o vorbă-două, Pun să-ți facă-o groapă nouă, Căci ei vrabia din mână, Lângă cioară pot s-o țină, Căci, cu ghiare lungi, măi frate, Oase roade cel ce poate, Iar năravul din născare, Leac are în bunăstare, Căci au pofte, dar n-au cuie, Și-atunci șunca-n pod o suie, Și cu frica de război, O cam șterg pe dinapoi, Iar cu pofta tare-n dinte, Se aruncă la plăcinte, Înainte, sau în lături, Că le place și în paturi Să se-ntindă, și, pe care, Le lungesc plini de răbdare, Tot așa cum spuza trag, Doar pe tarta lor cu drag, Căci de focuri ei n-au teamă, Când au frați în Iad de-o seamă, Căci nici dracul negru nu-i, Cum încerc la toți să spui, Că-mbrăcat în legi, de blegi, Chiar ca ”domn” poți să-l alegi. Când prea mulți pe punte trec, Cu cadouri, gen cal-grec, Și se fac fârtați cu cel Ce-are coarne ca și el, Scaraoțchi, Michiduță, Sarsailă, sau Mânuță… Am greșit? Mâna nu-i drac? Vai de mine, ce să-i fac? Cum pot oare să îi zic, Dacă nu ”fac ciocul mic”? Ce spuneți? Să ciugulesc Frimituri cât mai trăiesc, Căci apoi avea-voi tot… Deci, să nu-i pleznesc în bot?
Nu-i păcat ce bagi în gură, Doar de-o faci fără măsură, Sau de scoți din ea minciuni, Chipurile, cert minuni, Dreptul pentru orișicine, Vrea să creadă în ”mai bine”, Undeva, cândva, oricum, Nu la capătul de drum, Căci nici Viața nu-i un test, Să te furișezi, pe șest, Spre o alta, luminoasă, Numai carne, nu osoasă, Cu plăceri chiar plămădită, Dar, în Veci, cred, adormită…