Șoferul

Drumul se întinde… Infinit, finit. Ne atrage-ntruna… Cântec de iubit.

Codrii verzi, în lacrimi străvezii, de ploi, Drumul însoțește, înspre munții goi. Stâncile semețe, cu vârfuri în cer, Nu cer îndurare; crestele nu pier. Calea se abate pe margini de lac. Ochii din carlingă doar zâmbes, și tac. E șoferul nopții și al zilei lungi. Un Sisif pe drumuri… capăt nu atingi. Călători, pe care, ia-ndrăgit, sau nu, I-a purtat prin lume; poate-ai fost și tu. Calm și cu răbdare, tot, le-a arătat, Și, drept mulțumire, una l-a curtat. Poate numa-n glumă. Poate c-a simțit Sacrificiul tainic; poate l-a iubit.