George RogozPoezie și proză

Asta-i viață

În fiorul firii

Privesc la florile, pe care Nu vreau, nu pot, și nu le rup, Și las în pace și albina Abia ieșită dintr-un stup. Zambilele îmi fac cu ochiul, Ca damele cu mov puțin, Și mă îmbie cu parfumul La care-i greu să mă abțin. Cam durdulii și deșuchiate, Cu vârsta nefiind de-acord, Și-arată nurii pe-ndelete, Bătând, în flori, azi alt record. Narcisele, în schimb, timide, Cu soarele pe pieptul fin, Și-nalță trupul lung spre-azurul Pudrat cu norișori, puțin. În șoapta lor, dulceața vieții, Mirosul tainelor de zi, Mă-nvăluie și-mi dezgolește Chiar rațiunea, om de-a fi. Cuprinse de fiorul firii, În ”rogvaiv” de curcubeu, Lalelele zvâcnesc din teaca De verde crud, în apogeu. Cu roua brobonită-n cupe, În zâmbet cald, de Cer deschis, Aduc toast azi Veșniciei, Ce, frumusețe-n ele-a-nscris.