Tot Viață? La sat

Ziua vine, seara trece. Noaptea-i lungă, vremea rece. Orele se pierd prin șanțuri De neliniști prinse-n lanțuri. Peste toți se-ntind nebune, Lațul grijilor diurne. Nori-și pierd culoarea-n ceață, Albul-plumburiu e viață. În durerea răstignită, Crucea-n dangăt e strivită. Turla grea nu-i foc de pară, Când iubirea stă să moară. Neamurile-și pierd străbunii, Doar jeliți de-un urlet: câinii. Case vechi se prăbușesc Ca și viața ce-o trăiesc. Nu copii, ci bătrânii, Singuri au rămas, cu câinii. Becu-i stins; e scump curentul, Lumânarea locu-i ține, Frigiderul nu-i de-al casei… Ei nu pleacă…El nu vine. *