Cuget ”bălțat”

-umanul-

În umbra luminii Și fieru-a ”răcit”; ”Rugina” pătrunde Și-n suflet ”tocit”.

Ca ”fiare”, în fiare, Și-n cuști de ”bolând”, Umanul închide Umanii ”de rând”.

În graba nefastă, Îngroapă, la fel, Iubirea de semeni, Credința în El.

Mânjit și cu milă, Căci ”sună” frumos, ”Aplică” morala, Întoarsă pe dos.

Convins că e bine, Un ”bine” forțat, Și-ascunde, sub vorbe, Un cuget ”bălțat”.

În lumea cea ”surdă”, ”Ceva” parcă geme; Umani pot să fie? De asta se te teme…