Flori de cireș

-drumul ”vitregit” al sorții-

Mii de flori zâmbesc la soare, Prinse în vârtejul vieții; Câte oare vor străbate Drumul ”vitregit” al sorții?

Zările le sunt deschise, Le privesc, cu jind, de sus; Vântul le oferă-o șansă, Din păcate, numai ”dus”.

Câte oare, dintre ele, Vor lăsa urmași în rod? Văd vârtejul de petale, Către cer, făcând un pod.

Nu e Cale de Lactee, Fremătând în zori de zi; Pe pământ, covorul fraged, Pare viață, fără-a fi.

Pasul șovăie să calce Proaspătul covor de nea; Nu se-aude nici un vaiet, Sau blestem, de soartă rea.

Ochii îi ridic și Cerul Pentru flori, nu-i iertător; Poate mă înșel, căci, totuși, Totul este muritor.

Ca și omul simplu-n fapte , Cireșu-i un mic simbol: Ce contează-i ”viitorul”, Orișicât ai da obol…