Gând de bine

Din gânduri nerostite, Cernite ca idei, Tristețea dă năvală, În vârful de condei.

E viscol crunt afară, Culori și vise pier; Mă doare suferința Naturii ”prinse”-n ger.

Zăpada-i troienită De Bobotează, iar; O rază-ntrezărită, Pe Cer, ar fi un dar.

O rugă-n miez de iarnă-i Tardivă-n remușcări; Realitatea-”ngheață”, Spernța-n încercări.

M-apasă deznădejdea Când ”vorbele”-au tăcut; Mai poate doar Divinul, Să ierte un trecut.

El nu vrea masă-aleasă, Nici altceva de soi; Un suflet doar, în care, Să pună șanse noi.

Nu-i plac nici spații-nchise, Spoite cu trăiri: Preferă-un ”gând de bine”, Propice la ”iubiri”.

Le vrea, din nou, de semeni, Ce-ades te ”scot din minți”, Sau doar de cei pe care, În suflet, dragi, îi simți?

Sunt întrebări la care, Răspunsuri nu găsesc, Decât, poate, de-n lume, Risc, iar, ca să trăiesc…