Toamna târzie

Toamna târzie Își intră în rol; Omul, cu câmpul Și-împarte un gol.

Viața se țese Cu fir de cocori; Zilele-s pânze Albite de nori.

Cerul permite La unii, să zboare; Fii lui Icar, Renunță… și-i doare.

Mantia serii Se-ntinde cernită; Gheața sfâșie, O floare strivită.

Picurii vieții Sunt ace de foc; Țipă o buhă… Tăcerea-i la loc.

și

Ultimii cocori

Păsări, în ceruri, Țes viață-n lumină; Șirul, ca umbră, Se zbate în tină.

Vârful de lance, Tăișu-și ascute; Clopotul bate, A șanse pierdute

Nori se strecoară, Din zare, în șoaptă; Plânge-o bătrână, ”Bătută” de soartă.

Zarea ”înghite”, Cocori, nesătulă; Râde-o fecioară, În viață, ”credulă”. *