Vremuri, de ”nimic”

-de-ale ”boilor”-

Cu ”nimicul” într-o mână, Ridicat în sus, ca băț, Și cu alta-nfășurată Pe o lege, parcă hăț, Un guvern de ”mântuială”, De iertare-adică, zău, Ca un ”Dumnezeu”, pe state, Chiar ”crea” ceva… mai rău. I-ajuta, pe cei din ”turmă”, O decizie să ia, Și să plece-n libertate, Încotro, oricare vrea. Le-oferea, din plin, ”nimicul”, Pentr-un drum, în jos, sau sus, Hrană să le-ajungă însă, Pe o cale numai dus. Îi vedeți? Stau mulți la coadă, Ca să ia și ei un ”ort”, Nouă șansă, de rezervă, Bună pentru orice mort. Nu că-o fac de bunăvoie, Ci că încotro nu au, Că au pus ”pereți” la țară Și, cu capul, în ei, dau. Are granițe? Desigur, ”Staulul” n-are pereți. Câtă minte, dintr-o dată… Chiar deștepți mi se păreți. Revenind deci la ”nimicul” Ce-i, de semeni, agățat Ca ciulinul de-o perucă, Pe cap gol, de ne-nvățat, Precizez că, numai ”insul”, Poate singur să-l atârne, Într-un cui, în care pofte, Triste stau, mult prea bătrâne. Cu nimicul lângă ele, Oferit chiar din belșug, De-un ”ales”, ce își îngroapă, Vii urmași, fără coșciug, Poftele își dau suflarea, Ca să îl dezumfle-un pic, Și să facă, din gol mare, Un ”nimic”, puțin mai mic. Și el speră, că va cade Și, de vânt, va fi purtat, Cât mai sus, spre-ndestularea, Celor ce tot sug la Stat. Nu-i el vacă de prăsilă, Ca să aibă tot ce vor, Mai ales c-un ”fiecare”, E și ”membru”-n cor, și-n for. ”Colorând”, ca sens, refrenul ”Iau cât pot, căci pot să iau”, Laba-și dau… Ce zici? Copita? Și, pe ”chefuială”-o ”dau”. Din păcate, încălțate, ”Vitele”-s cu-opinci de fier, De nimica nu le ”zboară”, De pe scaun, până ”pier”. Unii, mai ”aleși”(,) ca ”boii”, Vor s-o ”pună” de reformă, Căci, de, ”Vaca”-i numai una, Pe când cetățenii-o ”turmă”. Asta-i țara, ăsta-i timpul… Ăsta-i traiul, ăștia-e ei… Ăsta-i ”mersul” ca pe roate… ”Tragi” ca ”bou”, și ” taci, și-o ”iei”… *