Nopți goale

Când toamna suspină în ziuă, Dureri, și în noapte străbați. Răbdarea nu-i bună-vestire, Nici clopot în dungă să-l bați.

Icoana prea-sfântă se stinge, Pe zidul stingher și sărman. Lumina nu-ți umple privirea, Iar zâmbetul flutură-n van.

Plecată e clipa trăirii, Ca vorba-aruncată în vânt. Răstoarnă iubirea azi sfinții, Rămași, ca și noi, ”de pământ”.

Lumina nu curmă tăcerea, Din inimi străine și stoarse. Un nimb se-arcuiește agale, În fața privirii întoarse.

Azi noaptea își schimbă menirea, Odihna-i din goluri și chin. Trezită, uitarea de sine, Încearcă un ultim suspin.