”Adunături”
Culți săteni s-au adunat, Un semen s-alunge, C-au văzut, pe brațul lui, O pată de sânge. -E un criminal nativ! L-am simțit odată. -Poate că e și mai rău, Asasin cu plată. -S-a băgat sub pielea mea, Tot făcându-mi bine. -Și pe mine m-ajuta… Cât credea că-i ține? -Cert, gândea preconceput, Răul să îl facă. -Ce mieros vorbea cu noi, Numai să ne placă. -Dar acum, s-a isprăvit! Îl gonim din vatră. -Pot s-arunc și eu cu voi? Uite, am și-o piatră. Sunt copil, dar mă pricep; Am dat și în câine. Chiar în bot l-am nimerit; Sângera pe pâine. O furase de la voi, Cred, sau mi se pare. Asasinul ma-njurat Și m-a luat cam tare. A tratat javra de rând, Ca pe-un om, vecine. A și dus-o la spital… Dă în el, că vine!…