”Baladându-se” prin jur

Într-o traistă, scumpă tare, Că-i țesută din lungi ani, Și-a pus o speranță-două, Pentru-n trai mai bun, nu bani. A tăiat și-un băț din pomul Ce rodea în dulce chin, Și-a umplut o ploscă mică Cu-adevăruri, nu cu vin. Când și-a pus viața-n spinare, Pe un băț-trai pricăjit, S-a uitat lung, trist, în urmă… Câmu-ntreg era ”prăjit”. A plecat pe-un drum de care, Altoit cu gropi de soi, ”Cultivate”, cu-ndârjire, De primari, în multe goi. A ajuns, greu, în orașul Ce tot satu-l pomenea, Cu-n edil, ce tot ”gunoiul”, Cu mult gust îl ”omenea”. Îl lăsa să crească-n voie Și îl con ducea puțin, Să ajungă sus, și mare, Căci așa ei se susțin. A plecat ”drumașul” nostru, De miasme răsfățat, Și-a ajuns în locul care Cu belciuge-i învățat. N-a putut să stea o clipă; N-avea unde. ”E privat!” Murea lumea de plăcere, Nefăcând, la vii, rabat. S-a-ndreptat înspre izvorul Șoaptelor surprinse-n ”post”, Unde școala se-mpletește Cu cei cu, și fără rost. Cam ca omul ce se teme, Fără-a ști de ce, corect, A șters-o, subtil, în pripă, Ca să nu o ia în rect. ”Baladând” localitatea Cu un nume de prisos, S-a încumetat să ceară O restanță dintr-un os. Dat în huiduieli afară, Că intrase ”desculțat”, Le-a pus mintea la-ndoială, Dar a șters-o, învățat. Căci și altădată ton-ții, Toți adică-n ton comun, Îl trataseră cu sila La care-a ajuns imun. Cu răbdarea scofâlcită, De respectul pentru om, S-a decis, în capitală, Va găsi, ”câine”, un pom. Căci, tratat ca o potaie, Doar cu dreptul de-a vota, Se gândea: ”Udul, obrazul Capitalei i-o păta?” Sugestiva lui pornire, Stoarsă-n văzul tuturor, Le va pune-n ochi culoare De prezent și viitor. Poate chiar or să-nțeleagă, Cei ce fac pe noi la fel, Că nu-i bine să depună, În prostii, atâta zel. Deci, ajuns pe bulevardul Ce-n victorie-l ducea, S-a blocat într-o mulțime Ce gemea și când tăcea. A-ntrebat pe unul, altul, Unde-s oamenii cu ”gând”, Dar i s-a răspuns, pe față, ”Stai aici, cuminte-n rând!” S-a-ncruntat, cum doar țăranul Știe coasa-a ridica Și-a pornit, în suduială, Țipătul a răspica. S-au trezit mai mulți, cu zile Numărate pentru plăți, Căci doar ei erau averea Celor îmbuibați și hoți. Se dădea ce se cuvine: Bir, impozit, zi-i cum vrei, Ca s-ajungă la oricine, Și, la unul, cât la trei. Unu: Fii atent la plată! Doi: Vezi bâta prinsă-n legi?! Trei: Ești chiar băiat de treabă… Dumnezeule, ce blegi!… Un fior străbate piața Înțesată de ne-buni, Cum sunt ei priviți de clica Ce se-ncruntă la străbuni.

De săteanul nostru, urma S-a pierdut; ”Pe-aici n-a fost”. Într-un sat, cu berea-n față, Doi, gândesc: ”Noi, trei, n-am fost?”… Pe asfalt, o gloată-ntinsă, Ca un preș, sub pași cu ținte, Își înscrie-n sânge vrerea De-a trăi… și-a ține minte.