Boi la poarta ”zeilor”

La poarta închisă Cu drugi grei de legi, S-au oprit, să bată, Boi săgmani și blegi. Știau doar ce-i munca. Mai credeau în ”zei”. Mai nimica însă, Nu aveau la ei. Ce doreau? Puține: Mâncare și somn. Unul, și-o văcuță, Să se simtă ”domn”. Mugeau cu plăcerea De-a se auzii. Și-aduceau aminte Doar de amnezii. Se simțeau chiar bine, Căci, se deplasau Fără-a căra care, Și se veseleau. S-a deschis o ușă În poarta cea grea. O voce suavă Le-a dat vestea rea: -Nu avem nimica, De dat, pentru voi. Consolarea-i faptul Că avem doar noi. -Nu puneți la suflet Că păreți prea goi! Sunteți ”Talpa Țării”, Vajnici, mândrii boi! O poveste tristă, Cântată de ploi, Rătăcea prin mintea Unor simplii boi:

-Ne-am cerut Dreptatea! Am zis, și-am făcut. -V-ați plimbat degeaba… -Dar a fost plăcut…