Crinul

Crinul cupa își ridică, Plină de candoare, Și închină cu iubire… Pentru cine oare? Ne îmbie, ca să soarbem, Din clepsidra-i frântă; Un potir de suferință, Smuls din viața sfântă. Clopot tainic de lumină, Și de viață, viu, sublim, E model de-nțelepciune… Ne învață să trăim. Cu parfum, pe care cerul, L-a invidiat mereu, Se ridică demn, spre moarte… Piere chiar la apogeu.