Cu grija cultă

Nu știu cum, dar un Partid Are pact cu cioara. ”Macină”, pe imba ei, Mai ceva ca moara. Cârâie-un șablon ales, Gen de ”nu-i de tine!”, Și-o vopsește-n dulci culori, Ce, la ochi, ”dau” bine. Și-apoi umblă-așa cu ea, Ca tâmpul, de ”toartă”, Și o ”dă”, drept papagal, Bun de pus la soartă. Ciocul, de-l spoiește-n ruj, Iată că-i și mierlă. Dar răsună-un croncănit, Ce sună a gherlă. O învârte printre legi Făcute să palcă, Și se pupă-n bot cu cei, Demni… de așa cloacă. De-i huluit, el cioara-n par, Când vorba nu ține, O vinde cam orișicui, Ca pe-un bine-mâine. Sincer și corect, când dă Cu minciuni pe-afară, Pune cioara la-ngrășat… Și mănânci ce zboară. Bune, rele-s peste tot, Cioc-ârlii drăguțe. Chiar spălate, zici că-s ciori… Doar că au și țâțe. Cioara e ceva ”ales” Cu o grijă cultă. Că, de-i prostul ”minciunit”, E că lumea-i mută.