S-ar putea

Lacul se întinde-n valea, strânsă-n chingi de dealuri reci. Zarea-și stinge răsuflarea, printre râpi cu vaduri seci. Lutul, ruginit de veacuri, răvășit prea des de ploi, Rușinat și-arată fața, ca un om ars de nevoi. Verdele, prea crud, de iarbă, nelăsat să prindă rod, Piere-n gurile flămânde; noi copite-l bagă-n glod. Oile extind teroarea, vacilor de pe islaz. Totul e ”bătut” cu grijă, fără clipe de răgaz. Doar ciulinii răi mai scapă; nu prea mult, că-i foamea grea. Resemnați, ca omu-n soartă, speră doar că ”s-ar putea…”

S-ar putea să vină vremea unei pajiște cu flori, Și cu bucurii mai multe, fără lacrimi, dar cu nori. S-ar putea și grâu-n vară. să rodească an de an, Vii copii să zburde-n soare, chiar de stric-un cap de lan. S-ar putea ca ziua ”mâine”, să o-aștepte-mbujorat, De plăceri promise-n taină, chiar de secolu-i turbat.