George RogozPoezie și proză

Ironii-oare

Senzualul cer

-ironioare-

Ziua își revine Greu din noaptea lungă. Vântul, ce-o răsfață, Bate sec și-n pungă. Cerul o primește Parcă nărăvit La pofte diurne, Gol, neisprăvit. Zarea-n fund și-o pierde, Stoarsă de concret, Și-n difuze straie, Crede că-i discret. Nori pufoși, cu jenă, Se-nroșesc de-un gând, Sau de-o rază fină, Ce-i pătrunde, blând. Senghiontesc cu pofte; Mici destrăbălați, Ce se-ntind aiurea, Până cad, sus, lați. Un cearșaf de stele, De lumină-i stins. Cerul, cu azurul, Nu se dă învins. Prinde norii-n vraja Vântului hoinar Și, ce le mai face, Demn e de Fanar. Forme peste forme, Printre, sub și în, Fac totul să geamă, Ca pe-un pat de fân. Pasiuni în flăcări Se trezesc, când mulți, Vin de pretutindeni, Hămesiți, ”făcuți”. Nu știu, de decență, Mai nimic, ca noi, Și nici de morala La perechi de doi. Zvârcoliri extinse, Apogeuri mii, Tunet de-ncântare, Lacrimi peste vii. Pe sub ei, eu, singur, Îi invidiez, Căci ei au cam totul… Eu numai visez.