Armonii… de iarnă

Dintr-un cer, închis în nouri, Curg torente de zăpadă. Suflul rece înfioară Și, în pulberi, totul scaldă. Munți-și pun cușme de nea Peste stânci străbune. Verdele din brazi se frânge. Ciute-și pierd pasu-n genune. Printre steiuri prăbușite, O cascadă-a-nlemnit. Pe dantelăria scumpă, Orice strop ierni-i jertfit. Jos, oglinda se-nfioară În bazinul înghețat. Simte un fir de viață-apă, Ce se zbate încordat. În străfunduri de zăpadă Drum își face, lăcrimând. Mângâiată, piatra-l iartă Și-l suportă, mic, plăpând. Valea se lărgește-n codru, Ca fisură către cer. Trepte-n praguri de speranță, Cad, sau urcă, până pier. În poieni, mantii pufoase, Sting culorile-ndrăznețe. Albu-și strigă puritatea, Cristalin și cu finețe. Pante line-și întind mâna Și se-nlănțuie-n balans. Fagii supli-nalți și falnici Se prind, goi, în tainic dans. Alternanța-n alb și negru, Se coboară către șes, Unde-un sat, cu case scunde, Fâlfâie cu fumul dens. Vraja ploilor de stele, Tulburată-i de-un lătrat Și de-o umbră, cam roșcată, Ce-n ocol s-a furișat. Viața își urmează cursul Chiar și-n armonii de iarnă. Frumusețea și splendoarea, Hrană, în stomac, nu toarnă…