Suspine

Liniștea se scurge Peste timpuri oarbe. Într-n colț de Țară, Ura, viață soarbe. Sufocați de gândul Că nu pot ce vor, Prea mulți se închină Prea târziu… când mor. Pe bătrâni Puterea I-a lăsat să zacă. Oamenii, nu vlaga, Le fac viața seacă. În copii, speranța, Plânge vinovată. Nu își vede rostul În lumea turbată. Mamele, nădejdea, În Cel Sfânt și-au pus. Vorbele-s suspine… Rugile-au apus.