”Bate” vorba a sictir

Doar cu vine căutate, Supărat pe cei din sat, Peste tot, și peste toate, Vântul suflă-ncrâncenat. Aerul se înfioară; El chiar bate, mai abir. ”Aere” își dau, pe seară; Vorba ”bate” a sictir. -Eu, acasă-s Dumnezeul Mamii lor de hoți mișei. -Eu sunt sufletul și sporul Haitei mele de căței. -Eu mă lăfăiesc în zile Chiar lipsite de temei. -Eu suport și diferența Dintre lupi și proștii miei. -Eu cam înțeleg de-a-valma, Voi ce rumegați acum. -Vezi că mi se scoală palma, De nu taci și-ți vezi de drum. -Să vă las, parcă nu-mi vine Căci păreți de neam ”ales”. Prea subtili în vorbe fine Voi mă încurcați ades. -Ce mă bucur că în mintea-ți Creață, sau cu onduleu, Priceput-ai că, doar vorba, Ți se scoală când ți-e greu. Căci, în rest, tăcerea-i sfântă, Mai ales cu-”aleși” ca noi, Și că fapta-i… vai de mine… Ca să nu zic, vai de voi!…