O primată oarecare

-cu alt ”accent”-

O primată oarecare, Înălțată pe picioare, Și-a dus laba, sus, la cap, Întrebându-se: ”Să sap?” Nu prea-i convenea aratul, Când, în pom, îi era patul, Iar să stea, iar nu-i plăcea, Și, din loc în loc, fugea. Când cu chinul, când cu ”vai”-ul, Și-a însămânțat, greu, traiul, Și, legată de-o con-soartă, Sau cam invers, cum se poartă, A-nceput să stea-ntr-un loc, Bucurându-se de foc, Distrugând ce nu rodea, Ca un bun dușman sadea. Pas cu pas, pe brânci, și-n grabă, Cu, sau fără nici o treabă, A-nceput și să vorbească, Orice limbă pitorească. Nu a renunțat la semne Deochiate, sau nedemne, Ca și noi, când, azi, decent, Le facem… cu alt ”accent”.