Pentru un prea-scurt prezent

Mult prea mult, uitarea ”șterge” ”Urmele” de Dumnezeu. Omul și-a pierdut menirea, Decizând că-i unic zeu. Nu îi place, să se știe, Toată viața controlat Și, în loc ca să se roage, Se preferă adulat. Cum să creadă-n ”Cel-ce Știe”, Și-i ”citește” gândul rău, Care-i cere, doar cu bine, Să umple un cuget hău? Să accepte ca un ”Altul”, Să îl judece odat, Și să-și pună pe un talger, Sufletul curat-pătat? Asta, și-ncă alte-multe, Obligații și tăceri, Îl fac ca să-ngroape crucea Sub un munte de plăceri. Domnu-l îl vede, și îl ”strigă”… El ”se face” că-i ”absent”, Și își ”vinde” Veșnicia, Pentru un pre-scurt prezent.