Când distrugem ce avem

Despre Timp, am scris cam mult, Și-i păcat; n-aude. L-am luat cam des la rost. Inutil; ce surd e. M-am gândit atunci, că noi, Fără rost ne temem De prea mulți, ce nu ne văd, Când în suflet gemem. Soarta ne-a uitat în joc. Râde și nu-i pasă. Când bătem pasul pe loc, Pleacă și ne lasă. De Vecie, nu mai spun, Că-i o amăgire, Când distrugem ce avem: Mici copii, ca „fire”. S-a temut de noi, când „zei”, Ucideam de foame. Dar aveam urmași mereu… Unde ești azi Doamne?…