În Timp prohibit

Tremură de frig și geamul. Fierul urlă-ncrâncenat. Contractat ca o cătușă, Cam de toate-i acuzat. Aburi-n condens, afară, Gheață dură-au devenit Și-au lipit, ca o sudură, Fieru-n geam încremenit. Țurțuri mici, ca niște cuie, Totul au crucificat. Un reflex de chip se stinge Pe sticla-nstelată mat. Unghia lasă o urmă; Nu e cruce, nici simbol. Linia se scurge, cade, Renunțărilor obol. În lumina străvezie, Umbre-n sensul ”morți de vii”, Ochi-n pâcla de cristale, Rătăcesc… cu-n dor… de-a fi… ”Ce mai fac cei dragi de-acasă?” Anul Nou a și sosit. ”La mulți ani!” nu e o urare, Când ai Timpul prohibit.

g.r. 31.12.2014