Jocul ”de-a Statul”

Mă prosteam, ca omul Ce n-are ce face, Zgîndărind un câine, Cât să nu-i dau pace. S-a uitat la mine, Câinos în simțire, Și și-a scos dantura, Simplu, la privire. Tolomac din fire, Neștiind cuvinte, Mârâia ideea, Fără-un strop de minte. Am scos iute mâna, Cu ce-aveam în dos; Fâlfâia din coadă, Tot rânjind la os. Să nu credeți însă Că l-am dat pe loc; Mă jucam ”de-a Statul”… Promiteam… și… ”ioc”. Așa-l legi de tine: Cu speranțe noi. M-a mușcat nărodul… Câinii nu sunt boi…