Marea Scofală

Cam ”pornit” pe lume, Din motive clare, Criticam prostia Și pe ”Coana Mare”. ”Ciorbăia” prin țară, Printre ministere, De acrea și borșul, Făcut din durere. Nu ierta ”plugarul” Ce trăgea la jug, Înhămat cu legea Și-ndrumat cu-n drug. Bătea des din palme, Dar și le dădea, Când chema la ordin, Și când îi prindea. Nu ierta nici șpaga Ce și-o însușea, Dar ura minciuna, Nu și când greșea. Cuvioasă-n vorbe, ”Șerpuite”, fine, Se-mpăna cu ”fumuri” Deșănțate bine. N-avea buzunare; Ce să-ncapă-n ele? Și-avea fața dură, De șorici, ca piele. Să nu credeți însă Că-i o ”animală”. E chiar om, cu… minte, Ea-i Marea Scofală.