Sclavul puterii

Răspândite-n universul Proximei percepții, Păsările regăsesc Amaru-n decepții. Corbu-n scrâșnet re-ntregește Piesa deșuchiată, Ce, de adevăruri oarbe, E ades trunchiată. În uralele mulțimii, Toaca se aude. Nu-nțeleg, dar nu contează, La mințile ”crude”. Răzvrătiții fac și zorii Să cadă pe gânduri, Căci n-au, de coșciuge, pomii, Prea-destule scânduri. Cell ce vrea, și forță are, Să ucidă, poate, Înfigând legea, pe față, Ca pumnal în toate. Nu contează ce alege, Cu sau fără sânge, Sau că moare în tăcere, Neputând a plânge. Universul și-l restrânge La pofta trăirii, Ca uman, degenerat, Sclav mic al puterii.