Vizita

Lenevind cu-nverșunare, doar cu gija de-a mai sta, m-am trezit cu Munca-n poartă, și-o poruncă; parcă :”Basta”! M-am făcut că nu pricep ironia-n sens: ”El muncea? Ba nu, ba sta”… și am sforăit mai ”dens”. Ea, tăcută, răbdătoare, cum o știm din moși-stămoși, m-a privi cu întristare, și cu ochii mari, duioși: -Gata! Te-ai jucat destul, cu esența vieții! Ce-i prea mult, e chiar destul. Nu e legea pieții: Ce lipsește, e mai scump, ce-i prinos, e ieftin. Cedru, pui catarg de vas, nu trunchi slab, de paltin. Fii și tu un om de soi, cam cât poți, pe-acolo. Dacă nu în colectiv, poți să tragi și solo. Să-i răspund, nu m-am grăbit… Cam avea dreptate. Cu rețineri m-am întins și mai mult pe spate. M-a ”simțit”, sau a ghicit, rău că-mi pare oare? A plecat, zâmbind duios… Oare ce mă doare? Azi, degeaba stau întins. Gândurile, razna, se întreabă: ”Oare ea, luminează bezna”? C-am uitat, să vă descriu, bezna neputinței, ce-i o soră geamănă, cu a ignoranței. Ea știa, și m-a lăsat să mă chinui singur… Sau văzuse-n viața-mi, chiar Răsărind un mugur?