Zbor… închis…în vis

Cu discreție, Durerea, Mi-a zâmbit sfioasă-n zori; Străbăteam aievea viața Într-un vis… printre cocori. Zborul cauza să fie? Gândul frânt m-a săgetat. Părăseam toamna târzie Cu-n fior… de vinovat. Mă înfiora tăcerea Începutului de cale. Taina zărilor deschise Umbrea munții scurși în vale. Regăseam din nou culoarea Renăscută din lumini. Strălucirea și tristețea Se striveau în vii minuni. Aripa-mi frântă de ziuă Se zbătea nedefinit. Susurau în juru-mi norii Agățați de răsărit. Ochii-ncețoșați de viața Ce prin lacrimi se vedea, ”Absorbeau” cu resemnare Câmpu-n foc, lacul peltea. Farmecul mișcări-n sine Umbră în vârtej de vânt, Revărsa în simțuri vraja Necuprinsului cuvânt. Trupul săgeta tăcerea Cerului retras în El, Ca o parte-a neființei, Chiar de e, cu noi, la fel. Sufletu-l simțeam ca pana Decăzută prin cuvânt. Iubesc zborul… simt durere… Cât de dor mi-e de pământ…

George Rogoz 21.02.2016