Apa ”botabilă” i.a

Cineva, glumind zicea, Pomenind de hăis și cea, C-a decis, un ins cu mapa, Că se ”rațiește” apa, Că vom bea, din ea, pe ”rânduri”, Fără a mai sta pe gânduri, Că va fi ”ciocolatie”, Ruginie, ca o vie, Că ”botabilă” va fi, Poate-poate într-o zi, Dar că noi, până atunci, Dreptu-avem, să-o bem pe brânci, Ca ”gângănii-umanitare”, Guralive, umblătoare, Ce pun botul cam ușor, La ”minciuna” de izvor, La o țeavă ruginită, Ce strănută răgușită, Printr-un robinet sfrijit, Săturat de ciocănit, Ce, cam plictisit de viață, Scârțâie ca o paiață, Răstignită-n par, în câmp Sub un cârâit cam tâmp, Dar ce scurge-n delăsare, Un ceva, ca o ”lichioare”, Ce se ”dă” drept ”prea-curată”, Ca fecioara comentată, C-a ”umblat” pe ici, pe colo, Printr-un sat, sau poate două…

Și așa, de ea ”momit”, De lichid, nu de moșit, Îmi fac singur zile grele, Și o scuz de multe rele: -E otravă pentru noi… -Dar e bună pentru boi. -Chiar și câinii o ”stropesc”… -Nu le pasă, hoinăresc. -E o ”aia” de nimic… -Dar e udă mult și-un pic. -Când o văd mă îngrozesc… -Ca și de cei ce trăiesc. -Numai apă să nu-i zici… -Da, dar e, și e aici. -E ”potabilă”, sau nu-i… -Poți, cum vrei, de-o bei, să-i spui. -Ce să fac să rămân viu?… -Ca, concluzie? Nu știu. -Să pun botul, să nu-l pun… N-am răspuns, din milă, bun. *