Plâng mestecenii

Plâng mestecenii, în ceață, Frunze ce-au căzut în vânt. Toamna, cu-n fuior de gheață, Ia-mbrăcat în giulgiu sfânt. Poleiți cu-argint de lacrimi, Închinate soarelui, Se apleacă-n ramuri crude, În ruga pământului. Curcubee mii-n cristale, Iluzorii ca destin, Întregesc coroana lumii, Pe un cer uitat, senin. Chiciura, cu-acceptul nopții Prelungite mult în zori, Strânge-n chingi de moarte trunchiuri Ce trist plâng pierdute flori. Numai una, crizantema, Doamna toamnelor din noi, Mai zâmbește, cam stingheră, Pe sub pomii triști și goi.