Bufnița

-prieteni ”simplii”-

Seara mă atinge Cu răcoare; gem. E deschis și geamul; Nu știu, dar mă tem. Liniștea mă-mbie Pe la ea să trec. Nu pare hazlie; Are-un zâmbet ”sec” Îmi las liber trupul; Mă prefac în vânt. Greu îmi e doar capul; Încă simt că ”sunt”.

Bufnița se lasă Pe-un oblon de lemn. Vine cu o rudă; Poate fi un ”semn”. Cucuveaua ”varsă” Un oftat prelung. Dac-o fi o farsă? Nu pot s-o alung. A-ncercat să-și facă Cuib la geamul meu. A gonit-o, leoarcă, Ploaia-n apogeu. Dar, prieteni ”simplii”, Am rămas pe veci. În Lumina stinsă, Ea-mi va spune: ”Treci!” Ultima-ncercare; Capul îl ridic. Îmi zâmbește oare? Nu vrea să ”abdic”?…