Un tată

În veșmânt de asfințit, Într-un loc, pe veci sfințit, Se înalță, din durere, Turla-naltă în tăcere. Clopotul, îngândurat, E deodată tulburat De un geamăt lung, plăpând, Scos de-un om rănit și-n gând. Nu-și blestemă soarta rea, Nici povara vieții, grea, Ci se roagă-împietrit, Pentru un copil pierit. Căci doar unul a avut. l-a iubit; cât s-a zbătut. Mama lui s-a-nstrăinat; A plecat și i-a lăsat. Casa-n margine de crâng, Unde-n ger, copacii plâng, Satul mic, îndepărtat, Nu i-au dat, prea mult, vreodat. A iertat-o și-a crescut Pruncul mic, cum a putut. Dar, mai ieri, grăbit, la fel, A plecat, ca ea, și el. Singur, trist și părăsit, Doar de codrul drag iubit, Bate drumul lung spre schit, Cu un suflet istovit. Brusc, durerile-l străpung. Brazii, cu rășină plâng. Geamătul e-năbușit. Sus în Cer, bine-i primit.