Nori seci

Printre norii fără șansă, Pe un Cer destrăbălat, Palidă, Lumina trece Spre Pământul bucălat. Soarele își ia adio, Pentru-o vreme, de la tot. O potaie ce-l gonește, Se linge, tacit, pe bot. Vine noaptea, se gândește, Cu un cuget șifonat, Ce, în furt, vede doar ”papa” La stomacul condamnat. Norii nu îi fac plăcerea, Prea-porniți a-l amăgi Și-aburiți, ca-ntotdeauna, Par, sau sunt, cam zurbagii. -Vine ploaia! Se zvonește Printr-un verde opărit. -Ne-a tot păcălit de-o vreme… -Pruncii nu ne-au răsărit. E-o tristețe deprimantă, Agățată-n pomi și flori. Și speranța-i resemnată, Căci, câinoși, sunt secii nori.