Printre plopi

Printre plopi se zbate Luna Palidă, uscată, rece. Crengile-negrite toate O rețin, nu vor să plece. Ochii o privesc cu teamă; O străpung, chiar de nu vor. Pe tabloul neputinței, O salveaz-un simplu nor. Ramuri, goale de lumină, Prada și-au pierdut și plâng. În crepuscula uitare, Roua cade, frunze-o strâng. Verzi, abia ieșite-n viață, Chinuind mugurii lungi, Se înfoaie-nfrigurate, Pe crenguțe, negre dungi. Cerul, îngrădit de gratii, Ce se mișcă lin în vânt, Își ascunde Luna-n umbra Norilor rupți de pământ. Mari, pufoși,cu forme stranii, Printre plopi încet se scurg. Orele se pierd în noapte; Zorii-apar în pomii rug. Soarele, nevolnic încă, Într-un Mai de catifea, Îi îmbracă în lumină Și cu viață, fără-a vrea. Torțe vii, aprinse-n cinstea Zorilor chemați de zi, Se vor stinge-n asfințitul Ce, chiar rău, nu pare-a fi.