”Timp... stricat”

M-a trezit un telefon: „A-ți primit mesajul”? Îmi cerea să nu mai dorm… Parcă era cazul? Treaz, nu-n sensul ”deșteptat”, Chiar că mă sculasem. Mă gândeam, că lumea rea, Ieri o cam uitasem. Nu vă-ngrijorați prea mult. N-o fac pe nebunul. Pur și simplu am zâmbit, Căci a fost Crăciunul. Ca să râd, de n-am putut, Sunt doar eu de vină. Zdrențuiți copii-am văzut Rătăcind prin tină. Chipul lor, pătat de viață, Chiar și-n ochii lor duioși, Aminteau cu-ncrâncenare: ”Nu ne-ați vrut nicicând frumoși!” ”Ne-ați lăsat în voia sorții, Cu părinți de mult pieriți. Mamă nu am spus vre-odată… N-am împodobit brăduți”. Cam așa citeam reproșuri Pe un cer întunecat. Ceața, cergă alburie, Amintea de-un ”timp…stricat”. N-o fac pe nebunul. Pur și simplu am „zâmbit”, Că a fost Crăciunul. Că, să râd, nu am putut, Sunt doar eu de vină. Zdrențuiți copii-am văzut, Răscolind prin tină. Chipul lor, „pătat” de viață, Chiar și-n ochii cei duioși, Amintea cu-ncrâncenare: „Nu ne-ați vrut nicicând frumoși! Ne-ați lăpsat în voia Sorții, Cu părinți de mult pierduți. Mamă nu am spus vreodată, N-am împodobit brăduți. Cam așa citeam reproșuri Pe un cer întunecat. Ceața, cergă alburie, Sugera un timp… „stricat”.