Trăind

A fost o stea, ce și-a-ncercat norocul, Să-și ducă viața ca pământ uscat, Târziu, când i-a sosit sorocul, Și focul veșniciei a secat. Suratele din jurul ei, stinghere, Ca loc, în spațiu-n falduri îmbrăcat, Au râs, văzând că strălucirea piere Și prafu-n uragane-i ridicat. Cu ochii-aprinși de lava lăcrimândă, Novice-n arta zămislirilor, Și-a smuls, din sân, o glie cam plăpândă Și-a dat-o-n grija sfântă-a norilor. Cu sufletul încins de focul sacru, Ce-i amintea c-a fost cândva o stea, Și-a stins, în mări, acidul mult prea acru, Ce otrăvea viața, în loc s-o dea. În spațiul ars de Timpuri schimbătoare, Unde culorile se nasc murind, A înflorit o formă umblătoare, Ce sens i-a dat, în felul ei, trăind…