Vis și pom
Trec pustiurile vieții Peste umbre tot străine, Ce-au speranța, c-o fi bine, Undeva, cândva… în fine. Timpul, cam gurmand din fire, Le mănâncă ani, tacit, Provocat de Veșnicia Plictisită de bocit. Vremurile, schimbătoare, De la rău înspre mai rău, Își întorc, pe urme, pașii, Până-n marginea de hău. Visu-n viitor se stinge, Ca și flacăra, în scrum, Lăsând pradă, iar, trăirii Omul rătăcit de drum. Un copac, ca o nădejde Ce așteaptă-a se-mplini, Tremură, lovit de barda Unei false omenii. Vis și pom, trăind în umbre De-ntuneric, zi de zi, Se întreabă, bunătatea Din umani, unde o fi?…