Căi ”evolutive”

Căile își schimbă sensul; Intersecții gem turbate. Răsucite în neștire, Par crestate și pătate. Drumuri mici, îndestulate, Și în șanțuri înfundate, Își întind durerea-n tină, Peste gropi, des desfundate. Șerpuind, poteci de țară, Fără rost, tot ocolesc, Ample-autostrăzi, cu află, Se impun, și tot strivesc. Ulițe, ce altădată, Flori, pe margini, ocroteau, S-au trezit ca străzi, grămadă, Ce, mai mult, pe jos cădeau. Cărărui, ce-n munți, poiana Doar cu pasul o treceau, S-au extins, sub cauciucuri, Ce aiurea rătăceau. Căile, ”evolutive”, Clar în sensul de progres, Par, sau numai mi se pare, Scurtături… înspre regres. Cu Natura scofâlcită Și cu flori din plastic pur, Viitorul e de aur… Când mă uit în jur, în jur. Pentru pauză, cer scuze, De la sfinții cei de sus. Luați, cum vreți, și ”văicăreala”! Punct să pun? Zău, l-ași fi pus.