Căutam

Căutam, în ”timp”, o urmă de umanitate. Oare a avut-o omul? Dam mereu de ”crude” fapte. Rătăceam printre războaie, de diverse feluri, ce lăsau în urmă, Jalea, ca să umple ”goluri”. La originea de state, adulate-n rime, am găsit, ascunse-n ode, crime peste crime. Mai apoi, tot ”întuneric”, și-arme peste arme, motivate, ”cum-se-cade”, doar de bani… și ”foame”. Și, ciudat, ca ”pradă-aleasă”, erau totuși oameni, și nu animale ”crude”, cum avem, azi, semeni. ”Șuierau” cuvinte oarbe și săgeți la fel, ”înălțând” umanul sincer, în rug, pentru El. Permanent, războaie ”sfinte”, pacea-o ”înfierau”, și, în ”crezuri” de ”mărire”, hotare lărgeau. Se clădea, vezi, un imperiu, cu morți, ceas de ceas, necontând c-un Stat, sau altu-i ”dezumanizat”. Astăzi stau, și nu mai caut; am război la ”ușă”. Pare-o simplă relatare, văzut de pe ”tușă”…