Copleșitul

Năpădit de informații, Omul crede orișice. Nici nu mai încearcă, singur, Sufletul să-și vindece. Îmbâcsit cu: ”Ia și asta!” Din mesaje ”sublim male”, Nu-și dă seama când învață, Să aducă osanale. Cei ce-i dau, sunt zei acuma; Dumnezeu? A fost cândva. Cum? E multă ne-dreptate? Or s-o-ndrepte ei, cândva. Ce contează e trăirea, Plină cu ”te-mai-miri-ce”. E umflată bunăstarea? Și plină de petice? Mai pocnește câte unul, Da-i, ”tratat”, neobservat. E cârpit cu ”mântuială”, Fără ”vâlvi” de vinovat. Prins în mreje, conștiință Nu mai are, ca să-l doară. Liber e, acum, să zburde, Ca păpușile pe sfoară. Binele, cu rău se-mparte, Pe sub mână, strict tacit, Se trezește din minciună, Cam târziu, când s-a ”răcit”.