Culoare

Uitat în gerurile iernii, Stau parcă în cavou și cânt. Durerea e-n singurătate, Și-n liniștea pierdută-n vânt. Din camera răcită-n crivăț, Privesc ades, pe geam, ca ”dus”. În pâcla străvezie, totul E-un ”pur” nimic, căzut de sus. Lungi falduri cenușii de vată, Un vânt nebun în slăvi ridică. Tăcută e fereastra-nchisă, Și, fără cer, lumea-i ”pitică”. Cu ochii-nchiși, privesc spre hăul Deschis în fața zorilor. Încerc, cu răsuflarea-ntretăiată, S-ascult zborul condorilor. Cu poftă conturez imagini Și le complic înveselit. O viață iese la lumină, Din haosul neliniștit. Chiar am crezut că, singur, totul Și-a stins și umbra de valoare. Dar dacă scriu, chiar pot, în voie, Luminii iar să-i dau culoare.