Doamnelor... i.a

Doamnelor, cât vă iubesc Nu-ndrăznesc să ”glăsuiesc”, Și-am rețineri să v-ador, C-amintirile mă dor. Dar respectul e deplin, Chiar de-aveți ceva ”canin”, Și ca tainice-aventuri, Dar și-n ”însetate” guri. Deci, vă ”văd”, sincer, divine, Nu cum zic alții, haine, Și, de-aceea-n slavă azi, Vă ridic… Totu-i cum cazi. Iar ca simplă consecință, Clar ”scăpată” din voință, Mă declar un sclav ”subpus”, Ca naiv, de nas, des dus. Și-mbătat de încântare, Cam prostit de ezitare, Că n-ar fi ceva firesc, Eu, ”credința”, v-o slăvesc. Voi, sărmani, cu mâna goală, Îi luați, mămoase-n poală, Și, chiar sincer, nu vă pasă, Că n-au cash, ci card, pe masă. ”Bunee”, pentr-un ban și-o ”țoală”, Îi băgați, pe mulți, în ”boală”, Da-i vegheați, cât să le treacă Cheful, pentru-o zi și-oleacă. Căci, în fond, la ani fidele, Vă ”dați” fete ”măricele”, Nu prea ”mari”, mai mult ”micuțe”, ”Gâsculițe” și ”puicuțe”.