Drumul omenirii

Dintr-un Cer, pe care omul, L-a slăvit mereu cu teamă, Curge-acum apă nocivă; Chiar și florile-o blestemă. Norii, îmbâcsiți de ”praful” De naturi cam dubioase, Lasă-n urmă-n loc de viață, Crengi uscate, bălți și oase. Din Natura sfârtecată Se aude-un lung suspin; Ca și laptele de mamă, Apa-i, pentru ea, venin. Soarta și-au croit-o singuri, Și se-nmormântează-n ea. Moarte-așteaptă-n prag de ușă, Un uman, drumul să-i dea. Pruncii mor cu zile-n fașă; De bătrâni, nu mai vorbesc; Cei adulți otrăvesc ziua; Tinerii, Cer, nu slăvesc. Toți, cu toți, luptă ”pe viață”, Pentru bani, puteri, și guri. Drumul omenirii-n fală, Duce, drept în fundături…

A murit, la 4 luni, copilul lui Ștefan.(Iunie 2022)