Dureri pe-nserat

Lumina se stinge-n tăcerea de-apus. Un Soare prădalnic, în silă s-a dus. Azurul se plânge-n paloarea de nori. O glie tot rabdă, în ode de ciori.

De-o lună, țărâna-i purtată de vânt. Pe câmpuri sfrijite, nici urmă de cânt. Din oameni, tristețea, se scurge-n sudoare. Sclipește, în lacrimi, speranța ce moare.

La rugă, nici Sfântul, n-a vrut să răspundă. În Cer nu se simte, că-i lumea flămândă. Nici El, de astă dată, n-a fost pe aproape. Iubirea-ntre semeni, e pus s-o îngroape.

Lin, seara se-mbracă în ternul veșmânt. O noapte încinsă se-nfige-n pământ. O viață pribeagă se-ascunde-n tăceri. -Nu plouă nici mâine!… cuvinte… dureri…