”Golășica” toamnă i.a

Toamna, ”golășică”, pe mine-având pică, cu un soi de frică, s-a făcut mai mică, da-arătând că-i pasă, mi-a intrat în casă, și mi-a pus pe masă doar o goală plasă. -Ce ai, iar, cu mine? Uită-te la tine! Zilele-ți puține, sunt, de jale, pline. M-a privit uimită, sigur ”aburită”, puțin înverzită și, din plin, ”boțită”. -De arăt aiurea, e cum vă e firea, c-ați ”închis” și zarea, asfaltând cărarea. -N-ai adus nimica! Unde e ”păpica”? -Ea e, cert, calica! mieună pisica. -Vara s-a cam dus, voi, nimic n-ați pus, așteptând de sus, mană, sau cușcuș. -Ia cere-ți iertare, căci ai gura mare, și, ca ”trecătoare”, ești cam bârfitoare! -Știu, nu îți convine, că mă iau de tine, dar, foamea nu ”ține” cont, de vorbe… -n fine.

I-aș fi zis mai multe, dar n-a stat să asculte, și priveam, prin curte, ca-n grădini de iurte. Bombăn azi de ”rasă”, flămânzind la masă, ca s-arăt, că-mi pasă, c-am luat ”plasă”-n plasă.